Gândurile şi imaginile ei

Pff, foarte complicat sa pui un baietel de 1 an si un pic sa stea la poze... Iar bradul deja trecuse prin vreo 3 lesinuri.

Toamna ce abia a trecut, a trezit in mine o melancolie adanca rau de tot. Asadar, dupa ce am cautat prieteni vechi (life happens) m-am trezit ca retraiesc cel mai urat an din viata mea: 2014. Si nu ca trec prin aceleasi evenimente ci doar mi-am amintit de durerea de-atunci... . Incet, incet, am inceput sa ma gandesc la tot ce a insemnat al 3-lea deceniu din viata mea. 2010 a fost un an al explorării, a încercărilor, a cautarilor de sine. Eram la facultate, aveam prietenele langa mine si invatam sa cresc mare :). Iar 2011 a fost anul cand mi-am dat seama ca TU esti exact pe masura inimii mele. Si anul in care am ajuns pentru prima data la mare. In 2013 am terminat masterul si atunci a fost primul job! Cel mai urat an a fost 2014, an in care am suferit de mi s-a rupt inima de dorul prietenului pierdut; cu urlat, cu boceala pe toate părțile si cu sprijin enorm (forever love pt spijinul de atunci, prieten drag). A durat mult sa am parte, cat de cat, de acel "closure". I

Cand avea Vlad vreo 5 luni am ajuns la Baiceni la manastire. Acolo, un preot tare dragut, ne-a invitat sa ne plimbam prin zecile de hectare de vie pe care le aveau. A fost un peisaj tare frumos, via de acolo fiind foarte diferita fata de via pe care o aveam eu inca din copilarie. Si am zis sa-i facem lui Vlad o poza cand il aruncam pe sus, deasupra acestor minunatii. Si de atunci tot avem traditia sa-l aruncam pe sus cand ajungem in locuri frumoase si dragi sufletului. Desigur ca de multe ori uitam.