Treceți la conținutul principal

Al 3-lea deceniu din viata mea

Toamna ce abia a trecut, a trezit in mine o melancolie adanca rau de tot.
Asadar, dupa ce am cautat prieteni vechi (life happens) m-am trezit ca retraiesc cel mai urat an din viata mea: 2014. Si nu ca trec prin aceleasi evenimente ci doar mi-am amintit de durerea de-atunci... .
Incet, incet, am inceput sa ma gandesc la tot ce a insemnat al 3-lea deceniu din viata mea.

2010 a fost un an al explorării, a încercărilor, a cautarilor de sine. Eram la facultate, aveam prietenele langa mine si invatam sa cresc mare :).

Iar 2011 a fost anul cand mi-am dat seama ca TU esti exact pe masura inimii mele. Si anul in care am ajuns pentru prima data la mare.

In 2013 am terminat masterul si atunci a fost primul job!

Cel mai urat an a fost 2014, an in care am suferit de mi s-a rupt inima de dorul prietenului pierdut; cu urlat, cu boceala pe toate părțile si cu sprijin enorm (forever love pt spijinul de atunci, prieten drag). A durat mult sa am parte, cat de cat, de acel "closure". Intr-un final, am reusit sa las parte din durere si speranta in urma!
Iar Albert, tu sa ne ierti dar sa stii ca te iubim inca de-atunci... .

2015 a sosit cu pasi sfiosi dar cu schimbari majore: schimbare de locuință, de serviciu si mai ales de sine. Ah, si logodna sa nu uit. (n-am eu sot prea romantic da' si cand il lovește...♥ ).

In 2017 ne-am casatorit, iar in luna de miere am calatorit prin Europa asa, ca înainte de viața de părinți.

Cel mai special an din viata mea: bun venit 2018! Bucuria si emotia cea mai mare cand avea sa aflam ca vom fi parinti. Atunci am simtit o nebuloasa de sentimente de la fericire, frica si speranta. Apoi, in toamnă, te-ai născut tu, Vlad. Nu pot sa scriu despre tine, prea perfect esti pentru noi sa pot rezuma in cuvinte banale.

Si iaca deceniu se încheie cu 2019, an in care i-am zis bun venit si finutului Eduard in viata noastra!
Ai fost dragut cu mine, 2019, ce sa zic! Dar parca prea ai vrut sa ne înveți lecții, asa, fara mila!

3 decenii din 1989... cand au trecut?!?

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Botezul lui Vlad

Vlad a fost botezat cu aproape saptamana inainte sa implineasca 2 luni, 17 noiembrie. Cu 2 zile inainte, a cazut si prima zapada, numa bine cat sa-mi fac griji ca o sa fie ger in biserica. Ger chiar nu a fost, dar nu cred ca erau mai mult de 5 grade.
Ne-am dorit tare mult ca nasii lui Vlad sa fie niste modele pentru el si asa ne-a binecuvantat Dumnezeu. Ei nu sunt doar prietenii nostri; sunt niste oameni minunati, model de omenie, de familie fericita si de energie pozitiva. (Azi, cumatru nostru sarbatoreste ziua de nastere asa ca nu pot decat sa ii urez un sincer la multi ani si sa i se indeplineasca toate dorintele.)




















mărturisire - de Liviu Rebreanu

Un fragment tare drag cândva:
"Pe mine viaţa m-a frământat, m-a umilit; mie viaţa mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun că ele nu merită să fie iubite, ci să strig pretutindeni: stiu să iubesc, fiindcă am învăţat a plange, a suspina şi a mă resemna ! Astazi aş vrea şi eu să nu iubesc, aş vrea să fiu iar mândru, ambiţios, cuceritor. Dintr-asta se vede că sunt îndragostit! Daca aş canta din syrinx, te-aş duce într-o poiană scăldată de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, şi ţi-aş şopti la ureche cântecul celor iubiţi.
Atunci poate ai pricepe şi tu că iubirea nu cunoaşte ceea ce lumea numeşte "a fi iubit". Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aici începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta este cântecul iubirii.
Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că eşti oacheşă; nici: te iubesc pentru c…

Toamna cu minuni

E mai bine de un an de cand am auzit pentru prima data bataile inimioarei lui Vlad.
Sa pot exprima bucuria ce-am simtit-o noi incepand de atunci, e sincer imposibil.  Am fost norocoasa sa am o sarcina usoara, fara greturi si fara probleme.

 Au fost un milion de lucruri minunate pe care le-am trait alaturi de Ionut in aceasta perioada.

Un moment totusi de speriat a fost cand am alunecat pe scari... Nu mai stiu, cred ca aveam vreo 6 luni de sarcina si abia venisem de la doctor. Tin minte cum sosoteau doua doamne speriate langa mine "vai saraca, e si insarcinata!". Dupa vreo 10 minute in care Vlad avea aceleasi miscari, dupa imbratisarile lui Ionut si o inghetata (de aia buna) la cornet, mi-am amintit ca bebelusii sunt foarte bine protejati in burtica si m-am linistit.

Cateva poze cu ai mei, cu Vlad sub inima mea:












(saptamana 38)
PS: Vlad, perfectul nostru, esti minunat!