mărturisire - de Liviu Rebreanu

Un fragment tare drag cândva:
"Pe mine viaţa m-a frământat, m-a umilit; mie viaţa mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun că ele nu merită să fie iubite, ci să strig pretutindeni: stiu să iubesc, fiindcă am învăţat a plange, a suspina şi a mă resemna ! Astazi aş vrea şi eu să nu iubesc, aş vrea să fiu iar mândru, ambiţios, cuceritor. Dintr-asta se vede că sunt îndragostit! Daca aş canta din syrinx, te-aş duce într-o poiană scăldată de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, şi ţi-aş şopti la ureche cântecul celor iubiţi.
Atunci poate ai pricepe şi tu că iubirea nu cunoaşte ceea ce lumea numeşte "a fi iubit". Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta e un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc: aici începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta este cântecul iubirii.
Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că eşti oacheşă; nici: te iubesc pentru ca eşti bună. Omul îndragostit zice: te iubesc cu toate că esti oacheşă, cu toate că eşti bună, şi te-aş iubi chiar dacă ai fi blondă sau daca ai fi rea.
Iubirea nu cunoaşte cuvintele credincios şi necredincios. Iubesti pe altul, va să zică eu nu te iubesc: aceasta nu e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice niciodată: m-ai înşelat. Iubirea nu-ţi cere socoteală de sărutarile ce ai dat sau nu altora.
Iubirea nu-ţi scormoneşte trecutul şi nu-ţi cercetează prezentul. Viitorul este nădejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nădejdea cea deznădăjduită, mângâierea cea nemângâiată sunt balsamul ei, care e tot atât de dulce ca şi suferinţa, ca şi iubirea. Iubeşti, suferi, trăieşti: iată troiţa iubirii.
Sărutările îţi alină setea, dar lacrimile îţi trezesc în suflet doruri mari, istovitoare şi dragi, pe care nu ţi le pot alina nici sărutarile. Din ochi picură lacrimile, izvorul cel veşnic al iubirii; din iubire picură cântecul, poezia, frumosul, izvorul cel veşnic al lacrimilor. O bobiţă de lacrimă, ce tremură sfioasă pe geana iubitei, e o comoară mai mare şi mai preţioasă decât sărutările şi îmbrăţişările tuturor femeilor din lume.
Nu ştiu dacă e bine ceea ce fac sau e rău, dar simt că, dintre toate deşertăciunile lumeşti, am ales pe cea mai frumoasă (iubirea), care e şi cea mai frumoasă, fiindcă e cea mai deşartă din toate."

parcul Copou

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paris

Cu bicicleta prin Iaşi - toamna 2015

La bunicii de la Vama - ce facem noi pe acolo